Update. BRAŞOV. Şoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN 13, sancţionat de 16 ori în perioada 2013 – 2018
Şoferul care a căzut cu maşina de pe podul de pe DN 13, aseară, în zona Hanului din Ardeal, provocând moartea pasagerului din dreapta sa, a adunat, începând cu luna martie a anului 2013, nu mai puţin de 16 sancţiuni pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere. Dintre fapte, 12 au fost de depăşire a vitezei legale.
Mai mult, aseară, când a produs accidentul, era băut.
Potrivit Poliţiei, bărbatul de 56 de ani, din judeţul Braşov, conducea pe DJ 112A, dinspre Hălchiu către DN 13, când, la intersecţia celor două artere de circulaţie, a traversat ambele benzi de pe DN 13 şi a căzut de pe pod, maşina răsturnându-se pe plafon, pe marginea râului Bârsa.
„În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului dreapta faţă, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Braşov. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur. Conducătorul auto a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore şi introdus în arestul I.P.J. Braşov”, a informat reprezentantul IJP Braşov, Ionuţ Marin. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidre din culpă şi şofat sub influenţa băuturilor alcoolice.
VEZI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.