Banca Centrală Europeană amână punerea în aplicare a noilor reguli privind creditele neperformante
Banca Centrală Europeană (BCE) va finaliza, în primul trimestru din 2018, noile reguli privind creditele neperformante, dar va amâna aplicarea acestora, informează Reuters.
„Anexa va fi finalizată în cursul primului trimestru al acestui an. Am examinat toate comentariile şi opiniile pe care le-am primit şi vom modifica, în consecinţă, anexa. Printre altele, am putea amâna data intrării în vigoare”, a declarat Daniele Nouy, responsabilă cu supervizarea bancară în cadrul BCE.
Instituţia financiară vrea să introducă reguli care să permită evitarea acumulării de noi credite neperformante. De altfel, BCE are ca obiectiv reducerea stocului de credite neperformante acumulate după criza financiară în bilanţurile băncilor din zona euro şi care a ajuns la 759 miliarde de euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.