Încă o zi liberă luna aceasta. Va fi iar minivacanță?
Începând de anul trecut, angajații cu program obișnuit de lucru (luni – vineri) beneficiază de o zi liberă în data de 24 ianuarie. În această zi, potrivit legislației muncii din România, se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române. Există, totuși, și categorii de salariați care sunt nevoite să lucreze în zilele de sărbătoare legală, dar acestea trebuie să primească compensații pentru munca în zile de sărbătoare.
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, este inclusă din 2016 pe lista zilelor libere legale din Codul muncii. În această zi, salariații primesc liber de la angajator. Anul trecut a fost primul în care această zi de sărbătoare a fost și zi nelucrătoare. În acest an, Ziua Unirii Principatelor Române cade la mijlocul săptămânii, și anume într-o zi de miercuri, și este a treia zi liberă din an. Deși unii bugetari și mai ales bugetarii speră, minivacanța este improbabilă, mai ales că ar trebui două zile „punte” spre week-end, ori înainte, ori după. Potrivit Codului muncii, în momentul de față sunt 14 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. De la regulile privind interdicția de a munci în zilele de sărbătoare sunt exceptați salariații din unitățile sanitare și cele de alimentație publică. Lor le este impusă munca în zilele de sărbătoare deoarece, în această perioadă, trebuie asigurată asistența sanitară și aprovizionarea cetățenilor cu produse alimentare de strictă necesitate. De asemenea, în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității nu se acordă timp liber în zilele de sărbătoare legală.
Conform Codului muncii, salariaților amintiți anterior „li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile”, iar în cazul în care, din motive justificate, acest lucru nu este posibil, „salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”. Angajatorii care nu dau liber salariaților în zilele de sărbătoare legală sau cei care nu acordă compensații angajaților care lucrează în acele zile riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.