BRAŞOV. Parlamentarii nu au aprobat fonduri pentru construirea Aeroportului de la Ghimbav
Majoritatea parlamentară a respins amendamentul prin care Aeroportul Brașov ar fi primit finanțare de la bugetul de stat. Parlamentarii PSD de Brașov prezenți în sală în momentul susținerii au votat împotriva finanțării aeroportului, ne-au comunicat parlamentarii PNL de Braşov Gabriel Andronache şi Mara Mareş.
„Având în vedere că Guvernul și parlamentarii PSD au respins constant solicitările de finanțare și, în condițiile în care aeroportul este așteptat de 12 ani, va trebui să ne bazăm foarte mult pe ceea ce vom face la nivel local”, ne-au transmis deputaţii, în acelaşi ton cu mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Veştea.
„Se pare că suntem pe cont propriu și că parlamentarii PSD de Brașov prezenți în sală în momentul susținerii, în numele disciplinei de partid, votează împotriva intereselor comunității care le-a acordat votul. Acum câteva zile am depus, în calitate de parlamentari PNL Brașov, un amendament la legea bugetului de stat în sensul finanțării integrale a obiectivului de investiții Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cu suma de 270.000 mii lei. Am solicitat acești bani atât Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cât și Ministerului Transporturilor. Deși Brașovul este al doilea oraş turistic al ţării şi există studii clare că aeroportul ar fi profitabil, și cu toate că investiția este perfect justificată, fiind generatoare de turism, comerț, activități economice și locuri de muncă, parlamentarii PSD Brașov prezenți în sală în momentul susținerii au votat împotriva finanțării aeroportului, în ton cu majoritatea PSD-ALDE”, au precizat politicienii liberali.
„Bani de la PSD pentru Aeroportul Brașov? Bineînțeles că NU. Dar nu vă faceți griji, îl facem noi, brașovenii”, a postat Veştea, la scurt timp după votul din plen.
Amendamentul a fost votat de 96 de parlamentari, în timp ce 171 au fost împotrivă.
Şi matematica poate fi o politică
PSD-iştii braşoveni au reacţionat la aceste vorbe ale liberalilor: „A face opoziţie politică nu înseamnă să exagerezi, nici să declari lucruri nereale (…) Nu e adevărat că parlamentarii braşoveni ai PSD au votat împotriva amendamentului. Recomandarea Comisiei pentru Buget era de respingere a acestei solicitări, pentru că nu există o bază legală pentru a se finanţa investiţia din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. În studiul de oportunitate, pe care preşedintele Consiliului Judeţean l-a prezentat ministrului Marius Dunca şi parlamentarilor braşoveni, nu este luat în calcul Guvernul ca posibil acţionar al Aeroportului, în nici una dintre cele patru variante de finanţare”, au motivat social-democraţii.
Mai mult, aceştia din urmă susţin că fac parte din categoria celor care au votat „pentru”.
„Chiar şi aşa, braşovenii de la PSD au fost printre cei 96 de senatori şi parlamentari care au votat în favoarea acestui amendament. Plenul reunit al Parlamentului a respins propunerea cu 171 de voturi. De vreme ce grupul social democraţilor numără 152 de deputaţi şi 67 de senatori, matematica este simplă. PSD Braşov îşi reafirmă şi dovedeşte sprijinul pentru aeroport. Reamintim, unitatea parlamentarilor de la toate partidele în ceea ce priveşte obiectivele pentru Braşov, a dat roade în obţinerea terenului pentru spital”, au precizat, într-un comunicat, parlamentarii braşoveni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.