NOUL Bruce Lee!!!
Prenume: Abbas. Nume: Alizada. Vârsta: 23 de ani. Naționalitatea: afgană. Particularitate: o asemănare izbitoare cu Bruce Lee.
El visează să devină un star la Hollywood, astfel că de 9 ani se antrenează intens în kung-fu.
Cu 46.000 de admiratori pe Twitter și peste 80.000 pe Facebook, Abbas Alizada a devenit o vedetă în Afganistan fără să fi turnat vreun film. Porecla sa este „Bruce Hazara”, ca un omagiu adus comunității sale de origine.
Abbas Alizada este mezinul unei familii cu 10 copii. Unul din frații săi, Ahmad Zia, îi este manager, antrenor de arte marțiale, uneori chiar și secretar, el menționând: „Am mari speranțe că într-o zi Abbas Alizada va ajunge la Hollywood”.
„Bruce Hazara” ar dori să lucreze cu Jackie Chan, pe care l-a numit „Mr. Jackie”, evocând și alți idoli ai filmelor de acțiune, „Mr. Rambo” (Sylvester Stallone), Chuck Norris ori Jean-Claude Van Damme.
De asemenea, a punctat: „Știu că nu voi ajunge niciodată precum Bruce Lee, însă sunt un exemplu”.
Înainte de a muri în 1973, Bruce Lee n-a turnat decât 40 de minute din filmul „Jocul morții”. Poate, Abbas Alizada are șanse să termine acest interesant proiect.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.