Bonurile câștigătoare la Loteria fiscală
Bonurile fiscale emise în data de 18 noiembrie 2017, cu o valoare de 821 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 noiembrie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe, selecția câștigătorilor este realizată în două etape. Duminică, 17 decembrie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care au determinat ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câștigătoare. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, al ANAF și al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu primă zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.