Politic

BRAȘOV. Doliu și la Consiliul Județean!

 

Consiliul Județean Brașov coboară în bernă drapelul național, în memoria Regelui Mihai I al României, decedat astăzi. 

„Moartea Regelui Mihai I al României ne îndurerează profund. Simțim cu toții că este o pierdere incomensurabilă pentru România și poporul român. Majestatea Sa va rămâne veșnic în inimile noastre prin personalitatea sa luminoasă, prin modul excepțional în care și-a pus viața în slujba poporului și a țării. Exemplul său de dăruire și sacrificiu, de demnitate și patriotism este nepieritor. Regele Mihai a fost, este și va fi mereu un model pentru ceea ce înseamnă un român adevărat, care respectă istoria, valorile, cultura şi tradiţiile ţării. Pe tot parcursul vieții, Majestatea Sa a fost alături de poporul nostru, pe care l-a iubit cu toată puterea. Îi mulțumim și îi suntem recunoscători și acum, în aceste momente triste, pentru că în cei 96 de ani ai vieții sale a pus România pe primul plan. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis președintele CJ Brașov, Adrian Veștea. 

citiți și

Regele Mihai I a murit!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button