[ViDEO] BRAȘOV. Momente solemne și petrecere populară în Piața Unirii (galerie foto și video)
Aşa cum face deja de ani buni, Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi a organizat în cel mai potrivit loc – Piaţa Unirii manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, la eveniment participând toate cele şapte grupuri de Juni, purtând cu mândrie costumele lor pitoreşti tradiţionale. După slujba religioasă oficiată de preoţii parohi ai Sf. Nicolae din Șchei, în frunte cu protopopul Brașovului, pr. Gheorghe Dănuț Benga, – care i-au pomenit pe eroi şi au înălţat rugăciuni pentru binecuvântarea ţării şi a românilor – rememorarea evenimentelor istorice care au dus la Marea Unire şi în care au fost implicaţi şi braşovenii (pornind chiar din Piața Unirii Brașov și din Biserica Sf. Nicolae) a fost făcută de binecunoscutul pr. prof. dr. Vasile Oltean. Alocuţiunile cu urări de „La mulți ani”, dar și cu îndemnuri de pace și unitate, au venit din partea prefectului Marian Rasaliu și a viceprimarului Costel Mihai. Apoi cele şapte grupuri de Juni au depus coroane la Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire (Eroilor Desrobitori de Neam, cum scrie pe placă), precedați de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, ai Asociației 15 Noiembrie 1987 (care s-au bucurat de cele mai multe aplauze din partea asistenței destul de numeroase), ai asociațiilor de revoluționari şi ai partidelor politice, dar şi ai unor altor asociaţii din Braşov, cum ar fi cea a şaguniştilor sau a istoricilor.
„Pentru junii brașoveni, 1 Decembrie reprezintă ceea ce avem noi mai drag: unirea Transilvaniei cu România. Pentru a marca acest moment, organizăm manifestări în Piața Prundului (Piața Unirii- n.r.) în amintirea înaintașilor noștri, pentru că memoria lor trebuie să rămână vie. Pentru noi, Hora Junilor este, dacă îmi e permis, același lucru, are aceeași însemnătate cum este Imnul Național pentru România și pentru români. Este simbolul nostru de suflet”, a declarat purtătorul de cuvânt a Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, Florin Nistor.
La final, junii, împreună cu braşovenii prezenţi în Piaţa Unirii, s-au prins într-o mare Horă a Junilor. Petrecerea populară a continuat cu alte hore și sârbe din toate zonele țării, iar cei prezenţi, unii veniţi în costume populare, s-au prins cu entuziasm în joc, după care câțiva copii talentați au cântat vechi șlagăre românești.
Citiți și:
BRAȘOV. Ploaia rece nu a stricat sărbătorirea Zilei Naționale din Piața Sfatului
BRAȘOV. Își sărbătoresc și ziua de naștere pe 1 Decembrie
Și Loteria Română sărbătorește Ziua Națională
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.