Economic

MFP. Deficitul bugetar a ajuns la 6,6 miliarde de lei, fiind de cinci ori mai mare decât anul trecut

 

Execuţia bugetului general consolidat pe primele zece luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,6 miliarde de lei, respectiv 0,79% din PIB, faţă de deficitul de 1,3 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Practic, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, deficitul a crescut de cinci ori. În această perioadă, veniturile au crescut cu 10,8%, în timp ce cheltuielile au avansat cu 13,6%.

„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 207,9 miliarde lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, informează MFP.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 214,5 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,6% față de primele zece luni ale anului 2016. Astfel, cheltuielile de personal au fost mai mari cu 21,2%, iar cele cu asistenţa socială – cu 12,5%.

„Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% față de aceeași perioadă a anului precedent pe fondul majorărilor salariale acordate în a doua parte a anului 2016 și al creșterilor salariale acordate în 2017”, arată MFP.

De asemenea, cheltuielile cu bunuri și servicii au avansat cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea reflectându-se la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la bugetele locale și bugetele instituțiilor autofinanțate.

„Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 12,5%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, și cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1.000 lei, precum și măsurile ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale; majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție”, menţionează MFP.

Totodată, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button