Delicte

BRAŞOV. Pedeapsă majorată, definitiv, în cazul britanicului care cultiva cannabis într-o locuință din oraş

 

Judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au decis, ieri, să agraveze pedeapsa în cazul cetăţeanului britanic Ells David Roy care a fost prins crescând plante de cannabis într-o locuinţă din oraş. Astfel, de la 2 ani de închisoare cu suspendare cu termen de supraveghere de 2 ani, cât primise în luna iulie la Tribunalul Braşov, inculpatul a ajuns la 3 ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Sentinţa Curţii de Apel Braşov este definitivă.

Pe durata termenului de supraveghere, britanicul va avea obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată pe durate a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau al Primăriei Municipiului Săcele.

De asemenea, va trebui să respecte măsurile de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice

informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în seara de 10 februarie, după ce în locuinţa sa au fost descoperite 17 plante de cannabis, 500 de grame de fragmente din alte plante de cannabis, precum şi aparatură necesară dezvoltării unei plantaţii indoor de cannabis (ventilatoare, lămpi, transformatoare, cabluri de alimentare, ghivece, prelate etc.).

După expirarea perioadei de reţinere, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, deşi anchetatorii ceruseră arestarea preventivă a sa. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar, măsură pe care magistraţii Tribunalului Braşov au revocat-o în luna iulie.

 

CITIŢI ŞI:

Britanicul care avea plantație de cannabis în locuința din Brașov a fost condamnat la Tribunal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button