Moment de reculegere în cele două Camere ale Parlamentului, în memoria victimelor din 15 noiembrie 1987 din BRAȘOV
Senatul României a ţinut în această dimineaţă un moment de reculegere în memoria victimelor reprimării revoltei anticomuniste din 15 noiembrie 1987. Senatorul Florin Orţan a fost cel care a propus ca toţi cei prezenţi în sală să îşi arate respectul faţă de cei care, în urmă cu 30 de ani, dădeau semnalul răsturnării regimului Ceauşescu.
„Stegarii au făcut atunci ceea ce noi, ceilalţi, nu îndrăzniserăm. Şi noi credeam că vieţile noastre deveneau tot mai grele din caza lipsei căldurii şi a mâncării, dar nu reacţionasem. A doua zi, după ieşirea în stradă a muncitorilor revoltaţi, se întâmplau două lucruri. Unul era că România afla despre ce se întâmplase. Pe ascuns, lângă aparatele de radio, informaţia că se întâmplase ceva, ne dădea tuturor speranţe. În acelaşi timp, pentru cei care avuseseă curaj, începea calvarul: arestările, bătăile, deportările. I-am cinstit în acest fel pe cei care nu mai sunt printre noi”, a declarat parlamentarul braşovean.
La ora 12.00, la începutul şedinţei sale de plen, Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru, în prezenţa unei delegaţii de vizitatori din Săcele.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.