[ViDEO] BRAȘOV. Dispută USR-PSD pe marginea sintagmei „spital regional”
Senatorul USR Brașov Allen Coliban îi cere colegului său din Senat, Florin Orţan (PSD), să renunţe la amendamentul prin care a cerut introducerea termenului „regional” în textul de lege privind transferul terenului necesar construirii noului spital al Braşovului, de la Institutul Cartofului la Primăria Municipiului Brașov. Allen Coliban consideră că înlocuirea, în textul de lege, a sintagmei de „spital clinic” cu „spital regional” restrânge substanţial posibilităţile de finanţare a proiectului. „Prin amendamentul depus de domnul Florin Orţan, în timpul dezbaterii proiectului în ședința de plen a Senatului din cursul acestei săptămâni, acest teren, identificat deja, ar trebui să treacă spre autorităţile locale pentru un spital regional. Părerea noastră este, însă, că nu avem nevoie de acest amendament, întrucât la modul cum este formulată legea, acest teren s-ar transfera autorităţilor locale cu destinaţia de spital clinic. Este o destinaţie suficient de specifică, pe de o parte, pentru a nu exista speculaţii imobiliare, iar pe de altă parte, pentru a permite construirea unui nou spital, prin mai multe soluţii.
Una dintre soluţii este, într-adevăr, asumarea proiectului de către Ministerul Sănătăţii şi finanţarea printr-un program guvernamental. Proiectul poate fi pus în aplicare însă şi la nivel local, pentru că, atâta timp cât există un consens politic pentru sprijinirea lui, se găsesc şi soluţiile de finanţare. Două dintre ele au fost luate deja în discuţie de către Asociaţia Noul Spital al Braşovului, Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean Brașov şi constau într-un împrumut obținut de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, respectiv un proiect finanţat din fonduri europene. În acest context, dacă adăugăm termenul de «regional” în textul legii, nu facem decât să restrângem posibilităţile de finanţare a proiectului şi să prelungim astfel, pe termen nedefinit, construirea unui nou spital la Braşov. De aceea, public, îi cer domnului Orţan să renunţe la amendament şi să lăsăm Braşovul în faza în care să aibă un teren pentru construcţia unui spital şi apoi autorităţile, fiecare pe partea lor, să vină cu soluţii de finanţare”, a declarat senatorul Allen Coliban (video).
Argumentele adversarilor proiectului sunt false
USR şi-a asumat susţinerea proiectului unui nou spital la Braşov şi consideră că toate contraargumentele aduse în ultimele două săptămâni în Senat sunt false, a mai subliniat Coliban. Printre altele, s-a spus că proiectul noului spital al Braşovului nu este bine documentat. „Pentru faza în care ne aflăm, considerăm că proiectul este foarte bine pregătit. Suntem în etapa în care terenul este clar identificat, în preajma centurii Braşovului, există şi o Hotărâre a Consiliului Local Braşov, prin care municipiul pune la dispoziţie o parte din teren, iar Primăria Braşov şi-a luat angajamentul să asigure sumele pentru studiul de fezabilitate”, a explicat Allen Coliban.
S-a mai spus că investiția ar avea un impact negativ asupra cercetării în domeniul alimentar, întrucât terenul provine de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Cartofului şi al Sfeclei de Zahăr. „Suntem de acord cu faptul că avem nevoie de cercetare în domeniul alimentar şi chiar încurajăm activitatea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Cartofului şi al Sfeclei de Zahăr. Însă terenul identificat în zona Bartolomeu pentru spital reprezintă doar 1,3% din suprafaţa totală de care dispune institutul. Prin urmare, impactul semnificativ asupra cercetării este un argument fals, cu atât mai mult dacă este să punem în balanţă sănătatea populaţiei şi nevoia acută pe care o are Braşovul, de a avea un nou spital, cu toate specialităţile integrate”.
De asemenea, adversarii proiectului au spus că noul spital ar presupune suplimentarea numărului de paturi alocat Braşovului. „Nimeni nu a cerut suplimentarea numărului de paturi. Dimotrivă! Prin construirea unui nou spital se păstrează acelaşi număr de paturi, prin migrarea tuturor pavilioanelor aflate acum în diferite zone ale oraşului, într-un singur loc. Acest lucru ne-ar permite să avem, în sfârşit la Braşov un spital multidisciplinar pentru tratarea problemelor complexe de sănătate, fără a mai fi nevoie să mutăm pacienţii dintr-o clădire în alta pentru diverse investigaţii”, a subliniat senatorul USR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.