Expres

BRAȘOV. Vizitatori cu potențial diplomatic

 

Aproximativ 50 de persoane, printre care ziariști, bloggeri, vloggeri, fotografi și influenceri din turismul internațional, se află la Brașov, pentru a vizita și a asigura expunerea în comunitățile internaționale a orașului de la poalele Tâmpei și a României, a informat printr-un comunicat de presă Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului (APDT) Brașov. Conform sursei menționate, acțiunea face parte din proiectul #Experience România, inițiativă dezvoltată de voluntari, pentru a contribui la transformarea României în destinația turistică preferată din Europa de Est. Se poate alătura proiectului orice autoritate publică, instituție, companie sau persoană independentă care dorește să se implice în promovarea țării noastre. Pe parcursul celor două zile, vor fi vizitate Rezervația de urși Libearty din Zărnești, Cetatea Râșnov, Castelul Bran și Muzeul Primei Școli Românești din Şcheii Brașovului. La această primă ediție, atracțiile turistice ale Brașovului vor fi promovate către o audiență internațională estimată la peste 100 de milioane de potențiali turiști, potrivit APDT Brașov.

Cel mai mare proiect de promovare turistică a României

Experience România (www.experienceromânia.eu) este cel mai mare proiect de promovarea turistică a României care se desfășoară în perioada 23 octombrie — 5 noiembrie 2017, în mai multe zone din țară — Sărata Monteoru, Piatra Neamț, Gura Humorului, Colibița, Sighișoara, Târgu-Mureș, Sibiu și Brașov. Misiunea proiectului este de a promova România și de a o ridica la rangul celei mai căutate destinații turistice din Europa de Est. #Experiece România a debutat în 23 octombrie, la București, unde s-a desfășurat conferința “„Viitorul turismului în România”, la care au participat peste 100 de invitați speciali, bloggeri, vloggeri, instagrameri, jurnaliști de travel, tour operatori, persoane publice pasionate de călătorii din România, dar și reprezentanți ai autorităților naționale, se menționează în comunicatul de presă. Participanții au provenit din Germania, Canada, Coreea de Sud, Italia, Franța. Aceștia înregistrează pe platformele lor audiențe de la câteva zeci de mii până la 2,7 milioane de urmăritori.
Potrivit comunicatului APDT Brașov, finanțarea proiectului este realizată prin contribuțiile în servicii și produse ale partenerilor care depășesc 250.000 de euro, constând în 524 de nopți de cazare la cele mai bune hoteluri din București și din țară, peste 2.100 de mese la restaurante, mașini și autocare puse la dispoziție de parteneri, tururi și excursii ghidate, petreceri și evenimente tradiționale dedicate invitaților.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button