BRAŞOV. CFR s-a apucat în prag de iarnă să schimbe pavajul din faţa Gării
Exact când s-a stricat de-a binelea vremea şi meteorologii au emis cod portocaliu s-a apucat CFR Infrastructură să schimbe pavajul din faţa Garii Brașov, aflat în stare avansată de degradare, despre care şi noi am atras atenţia de-a lungul vremii. Nu doar că pavajul reprezintă un pericol pentru trecători, dar şi imaginea Brașovului are de suferit masiv din cauza acestui pavaj degradat. De altfel, şi Primăria Brașov, într-un răspuns la sesizarea primită din partea Asociației Visum pentru Educație și Cultură Braşov, a redirecţionat adresa trimisă către Sucursala Regională CFR Brașov, în care se arată următoarele: „Având în vedere constatările efectuate pe teren, vă solicităm să efectuați demersuri în vederea reparării platformei pietonale din fața Gării Brașov, care se află în proprietatea societății dvs. Această platformă prezintă plăci degradate sau desprinse din șapa de beton, constituind astfel un real pericol pentru pietoni și etalând un aspect insalubru și neplăcut pentru turiști. Solicităm executarea cât mai urgentă a lucrărilor menționate, întrucât situația este neschimbată de o perioadă îndelungată de timp, aspectul negativ se amplifică de la o zi la alta, iar impactul acesteia se reflectă și în imaginea Municipiului Brașov, prin Gara care este poarta de intrare în municipiu”.
Într-un final, cei de la CFR s-au apucat de treabă, dar în stil heirupist. Au început lucrările pe ploaie şi vânt puternic, care au fost urmate de ninsoare, au decopertat şi au făcut un morman din plăcile scoase, iar cu „amenajarea de şantier” au reuşit să blocheze intrarea, astfel încât accesul se face în şir indian, de câte o persoană. Nu mai ai nici o şansă să prinzi trenul dacă eşti în întârziere. Pe porţiunea neîncepută plăcile sunt făcute praf şi pline de apă. Şi cei care trec des prin zonă sunt exasperaţi. „Aşa, doamnă, daţi-i la ziar, că abia acum s-au apucat de treabă şi e dezastru aici!”, ne-a strigat o braşoveancă în momentul în care ne-a observat fotografiind.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.