Expres

BRAŞOV. Vânt, lapoviţă şi ninsoare şi disconfort termic, în următoarele zile!

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, în această dimineaţă, potrivit căreia, de la noapte, vântul va avea intensificări temporare şi trecător vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

„Din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) și până duminică dimineața (29 octombrie) vântul va avea intensificări temporare în special în sud-vestul și centrul țării, cu viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăși 65…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie) intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. În zona montană va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă consistent. Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece”.

La Braşov, sunt prognozate temperaturi nocturne negative, la începutul săptămânii viitoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button