BRAȘOV. LIGA 4. Colțea 1920, în fața unui nou meci important. „Vrem să câștigăm cu Săcele”
După ce în etapa trecută au pierdut greu, 1-2 pe „Tineretului”, cu AS „SR” Brașov, jucătorii de la Colțea 1920 Brașov au parte de un nou meci tare în Liga 4.
Vineri, de la ora 15.30, formația antrenată de Șerban Moraru se va duela, pe „Carpați”, cu Precizia Săcele, ocupanta poziției a doua a clasamentului, grupare ce se luptă pentru câștigarea campionatului și accederea în barajul de promovare.
„După meciul de pe «Tineretului» am avut o discuție cu băieții și am încercat să luăm părțile pozitive. Ne pare rău doar de faptul că nu am reușit să obținem un rezultat pozitiv. În rest, cred că ne-am ridicat la nivelul partidei și am contribuit la spectacol. Chiar dacă nu mai avem șanse să ajungem pe prima poziție, noi ne vom face treaba în continuare. Sincer, eu nu m-am gândit în nici un moment că putem obține promovarea în acest sezon. Am încropit o echipă, avem un antrenor debutant, era greu. Obiectivul este să câștigăm toate meciurile de acum înainte. Vom continua să dăm credit tinerilor pe care îi creștem și încă de acum ne gândim la sezonul următor. Urmează o nouă confruntare importantă pentru noi, cu Precizia Săcele. Am vrut să jucăm vineri, pentru că sâmbătă toată atenția va fi îndreptată spre derby-ul ACS Steagu Roșu – AS «SR» Brașov. Cu siguranță, băieții vor avea o primă specială și pentru acest joc și sunt convins că vor da totul pe teren. Avem armele noastre și sunt convins că putem obține un rezultat pozitiv cu Săcele. Suntem pe teren propriu și trebuie să câștigăm. Este clar că pentru prima poziție a clasamentului este o luptă în doi. Important este ca cine va câștiga Liga 4 brașoveană, AS «SR» sau Precizia Săcele, să reușească să treacă de baraj și să promoveze în Liga 3”, a declarat Ciprian Jurubescu, președintele ACS Colțea 1920 Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.