Delicte

BRAȘOV. Are interzis să părăsească țara, după ce ar fi comis o înșelăciune la vânzarea unor jante

 

Aflându-se sub control judiciar la decizia magistraților brașoveni, un administrator de firmă din București are interzis să părăsească România, fiind cercetat pentru săvâșirea infracțiunilor de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” (4 acte materiale), „înşelăciune” şi „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

Potrivit datelor obținute de la reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, „o societate comercială din Săcele a achiziționat de pe un site de tunning patru jante, iar la livrarea acestora, în documentele de provenineță și chitanțele întocmite a fost trecut ca și furnizor numele unei societăți comerciale care, contactată ulterior, nu a recunoscut această operațiune. În urma verificărilor s-a stabilit că furnizor este societatea administrată de inculpat”.

În baza probatoriului, bărbatul a fost prezentat, cu propunere de arestare preventivă, Judecătoriei Brașov, dar propunerea procurorului de caz a fost respinsă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a luat față de inculpat măsura controlului judiciar. Decizia a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, dar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a menținut măsura controlului judiciar, instituind, suplimentar, obligația inculpatului de a nu depăli limita teritorială a României.

De asemenea, pe durata controlului judiciar, A.A. are următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei și să se prezinte la Poliţia mun. Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În cazul în care nu respectă aceste obligații, riscă să ajungă în arest la domiciliu sau chiar în arest preventiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button