Oștile stau față-n față
Disputa pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, o are cu premierul Mihai Tudose se anunță mult mai dificilă pentru primul decât aceea pe care a avut-o cu Sorin Grindeanu. Aceasta, deoarece de la „cine e Tudose?”, prim-ministrul a ajuns într-un timp scurt la o poziție de influență în partid. În aceste momente, puterea lui Dragnea este sensibil mai redusă decât era în momentul în care a declanșat ostilitățile cu precedentul premier al PSD, pe care a reușit până la urmă să-l demită – chiar dacă la limită – prin moțiune de cenzură.
Se poate vorbi despre conturarea a două tabere, fiecare căutând aliați atât în interiorul partidului, cât și în afara acestuia și încercând să-și plaseze oameni în poziții-cheie în stat. În această cheie ar putea fi privită numirea lui Mihai Busuioc, un apropiat al lui Liviu Dragnea, la șefia Curții de Conturi, în locul lui Nicolae Văcăroiu, al cărui mandat a expirat. Numai că această mutare înseamnă că premierul Tudose a scăpat de un ghimpe în coastă, dat fiind că până acum Busuioc era secretar general al Guvernului, știa tot ce mișcă acolo și putea influența unele jocuri în Palatul Victoriei. De partea cealaltă se poziționează, potrivit mai multor surse, câțiva oameni puternici și influenți în partid, care îi pot capacita și pe alții să le urmeze exemplul: fostul ministru al Apărării Adrian Țuțuianu, unul dintre cei mai importanți „baroni” din PSD, Nicolae Bădălău (care, printre altele, își dorea, de mai multă vreme, șefia Curții de Conturi, dorință refuzată de Dragnea) sau „baronul” de Olt, Mihai Stănescu. Sunt zvonuri potrivit cărora premierul Tudose încearcă s-o atragă de partea sa și pe Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, promițându-i sprijin pentru prima poziție în partid, după debarcarea lui Dragnea!
De partea cealaltă, liderul PSD nu prea are ce oferi. O remaniere a d-nelor Shhaideh și Plumb, care gestionează fonduri imense i-ar slăbi nu doar influența în Executiv, ci și posibilitatea de a-și fideliza, prin alocări de fonduri, liderii din teritoriu.
Dincolo de aceste considerente, cred că tot mai mulți pesediști își dau seama că a-și „trânti” al doilea Guvern în 10 luni este nu numai penibil, ci ar însemna și plecarea de la guvernare. Pe ușa din dos.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.