BRAŞOV – ÎN AFARA LEGII. Piaţa „Transilvania” nu mai are autorizaţie de funcţionare nici pentru partea de fructe şi legume
Dacă până în week-end activitatea din Piaţa „Transilvania” din Bartolomeu, din zona Complexului Comercial Brintex, se desfăşura parţial legal, existând autorizaţie de funcţionare pentru partea de legume şi fructe, nu şi pentru cea în care se vând produse second-hand, în prezent aceasta este total în afara legii.
Autorizaţia de funcţionare emisă temporar pentru zona în care se vând produse alimentare a fost valabilă până pe 30 septembrie, dar comercianţii îşi văd liniştiţi de treabă în continuare, atât în zona cu legume şi fructe, cât şi la tarabele burduşite cu haine, încălţăminte, poşete şi alte chilipiruri (dovadă fotografia făcută săptămâna aceasta).
Terenul pe care se află piaţa privată a fost dat spre închiriere de proprietar, iar zona de legume şi fructe este administrată de o firmă, în timp ce partea cu produse nealimentare se află în administrarea altei societăţi comerciale, deşi vânzătorii folosesc pentru tot spaţiul numele de Piaţa „Transilvania”, dând senzaţia de întreg.
Întrebat săptămâna aceasta despre situaţia unităţii, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, ne-a explicat că administratorii celor două părţi de piaţă s-au pus de acord şi au angajat o firmă, pentru a obţine de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov autorizaţia de securitate la incendiu (fără de care nu mai pot obţine autorizaţia de funcţionare), apoi vor depune documentele în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare.
Între timp, însă, autorităţile nu par a fi deranjate de faptul că piaţa este deschisă chiar şi fără autorizaţie de funcţionare sau de faptul că unii vânzători (de second-uri) nu folosesc case de marcat etc.
Din partea IPJ Braşov ni s-a spus că poliţiştii Secţiei 2, care au competenţă în zonă, l-au citat pe administrator (doar pe unul), pentru a se prezenta la sediul instituţiei cu toate documentele pe care le deţine, în vederea verificării lor, dar acest lucru nu se întâmplase până în momentul în care ni s-a oferit nouă informaţia.
Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Doar o parte din Piața „Transilvania” funcționează cu autorizație
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.