Estimare. Rata anuală a inflaţiei va creşte în următoarele luni într-un „ritm ușor mai alert” decât cel prognozat
Rata anuală a inflaţiei va creşte în următoarele luni într-un „ritm ușor mai alert” decât cel din prognozat anterior, susţine Banca Naţională a României (BNR).
„Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creșterii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni, dar într-un ritm ușor mai alert decât cel din prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din august 2017, ca urmare a materializării unor riscuri asociate evoluției unor componente exogene ale IPC”, subliniază BNR.
Incertitudinile și riscurile asociate acestei perspective sunt, însă, influențate de evoluțiile din mediul intern și din cel extern. „Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale și a celei de venituri, precum şi de perspectiva preţurilor administrate (gaze naturale, energie electrică) şi a celor volatile ale produselor alimentare. Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile și riscurile legate de creșterea economică în zona euro și pe plan global, de escaladarea unor tensiuni geopolitice, dar și de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED)”, arată BNR. Totodată, există o reconfigurare a politicilor băncilor centrale care schimbă evoluţia ratelor dobânzilor pe pieţele financiare internaţionale.
Reamintim că, în 3 octombrie 2017, Consiliul de Administraţie al BNR, întrunit în şedinţă periodică, a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, menţinerea ratelor rezervelor minime obligatorii la nivelurile existente și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.