BRAȘOVEANUL Achiriloaie A CONCURAT în Chile!!! Ce rezultate a obținut?!…
Ioan Valeriu Achiriloaie, schiorul alpin în vârstă de 27 de ani legitimat la Corona Brașov, a participat în această lună la două concursuri în Chile, ca o avanpremieră a sezonului competițional 2017-2018, unde punctul său culminant va fi prezența la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, din Coreea de Sud.
În cursa de coborâre disputată în La Parva, Achiriloaie a terminat pe locul 39, din 79 de concurenți clasați, la 2 secunde și 71 de sutimi diferență de câștigător, francezul Roger Brice – 1.15.47. Podiumul a fost completat cu germanul Thomas Dressen și slovenul Klemen Kosi.
Proba de Super G i-a revenit lui Dressen (1.09.08), al doilea fiind Kosi, în timp ce pe locul 3 s-a clasat francezul Guillermo Fayed. Brașoveanul Achiriloaie a încheiat al 50-lea (+3.62 secunde față de învingător), din 86 de sportivi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.