Daniel Dăianu: „Este incorectă teza unora că BNR nu dorește intrarea României în zona euro”
Teza potrivit căreia Banca Națională a României (BNR) nu dorește intrarea țării noastre în zona euro este „incorectă”, a afirmat Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al instituției financiare, la o conferință de specialitate.
„BNR a fost și este implicată adânc în integrarea României, economic și instituțional, în Uniune. Este incorectă teza unora că BNR nu dorește intrarea României în zona euro sau că are atitudine «conservatoare» vizavi de Uniunea Bancară. Unele reacții au dovedit neînțelegerea reformelor din Uniune privind nevoia de re-reglementare a industriei financiare având în vedere criza financiară, daunele pricinuite economiei, societății de regimul ultra-lax de reglementare, de o filosofie simplistă privind funcționarea piețelor”, a declarat oficialul.
Pentru o aderare optimă sunt esențiale două precondiții: o masă critică de convergență reală și structurală ex-ante, dar și reforma unor instituții și mecanisme ale zonei euro. Daniel Dăianu a participat la conferința „Reforma iminentă a UE: România și «nucleul dur». Adecvare, politici, măsuri necesare”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.