[ViDEO] BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. Victime încarcerate, în urma unui accident între un autocar şi un autoturism, pe DN 13. Update. Una dintre persoane este inconştientă (FOTO şi VIDEO)
![[ViDEO] BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. Victime încarcerate, în urma unui accident între un autocar şi un autoturism, pe DN 13. Update. Una dintre persoane este inconştientă (FOTO şi VIDEO) 1 IMG-20170831-WA0002 (1)_240534.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2017/08/images_aimytexarticles_images_IMG-20170831-WA0002-1_240534.jpg)
Un autoturism şi un autocar au fost implicate într-un accident rutier, în urmă cu puţin timp, pe DN 13 Braşov – Sighişoara, în zona localităţii braşovene Măieruş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, două persoane (o femeie şi un bărbat) care se aflau în maşină au rămas încarcerate.
Pasagerii din autocar au scăpat teferi.
La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SMURD, unul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov şi două de descarcerare.
Update:
Potrivit reprezentantului ISU Braşov, femeia rămasă încarcerată este inconştientă. Cealaltă victimă este conştientă, în stare gravă, cu multiple fracturi, traumatism cranio-cerebral şi contuzii. Operaţiunea de descarcerare a fost foarte dificilă.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul în zonă – la kilometrul 22+950 de metri – este momentan oprit pe ambele sensuri.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

