BRAȘOV. Corona a pierdut testul cu Dunărea Brăila
Corona Brașov a pierdut, 29-31 (12-16), confruntarea amicală cu Dunărea Brăila, ultima jucată în cadrul turneului de la Cisnădie.
Pentru formația de la poalele Tâmpei au marcat: Chiper – 6 g, Tiron – 5 g, Chiricuță, Neagu și Bucur – câte 3 g, Tomescu, S. Târcă, Cozma și Popa – câte 2 g, Ciuciulete – 1 g.
Astfel. Corona a încheiat turneul de la Cisnădie cu o victorie, 27-24 cu CSM Roman, și două înfrângeri, 32-36 cu Măgura Cisnădie, respectiv 29-31 cu Dunărea Brăila.
„A fost ultimul turneu amical dinainte de startul sezonului, în care am văzut multe lucruri pozitive, dar şi negative. Am întâlnit trei echipe bune din campionat, care cu siguranţă se vor regăsi în prima parte a clasamentului. Din păcate, noi nu am reuşit până acum să folosim echipa ideală. Mereu am avut jucătoare accidentate. În acest turneu, Bloj și Eliza Buceschi nu au putut fi folosite la capacitate maximă, în timp ce Tătar nu a jucat. Au revenit însă Chiper şi Cozma, dar sper ca la startul sezonului să fim în formulă completă. De altfel, acesta este cel mai important lucru pentru noi, să ne recuperăm cât mai bine lotul şi să începem sezonul cu toată lumea în formă bună de joc. În prima etapă vom avea un meci cu o echipă care are ambiţii mari şi trebuie să fim pregătiţi”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.