Expres

UE critică Marea Britanie, din cauza lipsei de „substanță” în negocierile pentru Brexit

 

Înalți responsabili ai UE au afirmat, astăzi, că poziția Marii Britanii în negocierile pentru Brexit este lipsită de „substanță”, în condiţiile în care nu se ştie exact când va începe runda a treia de discuţii şi cât va dura aceasta, informează AFP.

„Dacă vă uitați unde ne aflăm și unde ar trebui să fim. Există un decalaj foarte mare. Și este puțin probabil ca noi să facem progrese semnificative pentru a reduce acest decalaj săptămâna viitoare. Nu lipsa de timp este cea care ne împiedică să avansăm, până în prezent este vorba de lipsă de substanță”, a explicat un oficial european, sub rezerva anonimatului.

Echipele negociatorului șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, și ale omologului său britanic, David Davis, urmează să se întâlnească săptămâna viitoare la sediul Comisiei Europene din Bruxelles.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate cele trei dosare care au rămas prioritare pentru UE: situația cetățenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, costul ieșirii din UE, precum și problema graniței dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button