112

Update. BRAȘOV. Accidentul de pe DN 13, cauzat de nepăstrarea distanței între TIR și autoturismul din față

 

Accidentul rutier de ieri, de pe DN 13 Brașov – Feldioara, în care au fost implicate trei autoturisme și un TIR, s-a produs din cauza șoferului ansamblului de vehicule, conform polițiștilor.

„În jurul orelor 14.40, un bărbat de 50 ani a condus un ansamblu de vehicule pe DN 13, dinspre Brașov spre Rupea, iar la km 8 + 700 m nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers față de autoturismul care circula în fața sa și încetinise pentru a efectua viraj la stânga și a intrat în coliziune cu acesta. Forța impactului a proiectat autoturismul pe contrasens, unde a lovit un alt vehicul, condus dinspre Rupea spre Brașov de un bărbat de 36 ani, acesta din urmă oprindu-se într-un cap de pod de pe marginea drumului”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 36 de ani a suferit leziuni ușoare, astfel că a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Conducătorii auto implicați în accident nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările.

CITIȚI ȘI:

Update. BRAȘOV. Un bărbat a fost transportat la spital, în urma accidentului de pe DN 13 (FOTO și VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button