Economic

MFP. Aplicarea obligatorie a mecanismului plății defalcate a TVA a fost amânată până la 1 ianuarie 2018

 

Aplicarea obligatorie a mecanismului plății defalcate a TVA a fost amânată cu trei luni, până la 1 ianuarie 2018, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

„Ca urmare a consultărilor publice, cu mediul de afaceri, patronate, sindicate, asociații profesionale, inclusiv cu cele reprezentate în cadrul Comisiei de dialog social, Ministerul Finanțelor Publice a adus o serie de modificări proiectului de ordonanță privind plata defalcată a TVA, vizând în principal: amânarea aplicării opționale a mecanismului plății defalcate a TVA de la 1 septembrie 2017 la 1 octombrie 2017; prelungirea perioadei de aplicare opțională a mecanismului de la o lună la trei luni, respectiv 1 octombrie – 31 decembrie 2017; amânarea aplicării obligatorii a mecanismului plății defalcate a TVA de la 1 octombrie 2017 la 1 ianuarie 2018; instituirea de facilități pentru persoanele care optează pentru aplicarea plății defalcate a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017”, informează MFP.

Autoritățile au anunțat la începutul lunii august că vor să introducă mecanismul plăților defalcate de TVA de la 1 septembrie 2017, urmărindu-se astfel creșterea nivelului de conformare voluntară a persoanelor impozabile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button