Economic

Ministrul Pădurilor: „Vom asigura circa 4 milioane mc de lemn de foc pentru populație”

 

Pentru această iarnă, din pădurile României vor fi asigurate aproximativ 4 milioane metri cubi de lemn de foc pentru populație.

„Am mers pe ideea ca tot ce înseamnă produse principale se vor scoate în continuare la licitație, asta înseamnă în jur de 6-6,5 milioane mc, dar tot ce înseamnă produse accidentale, produse în urma igienizării, rărituri, pe acestea să le exploateze Romsilva în regie proprie sau cu prestări servicii. Deci agenții economici pot participa, dar ca prestare serviciu. Scot lemnul la rampă – acesta este lemn de foc, acesta este buștean – și de acolo încolo pot licita, deci nu i-am scos de tot din cele circa 4 milioane mc care ar intra în această categorie, să meargă pentru lemnul de foc. Într-un final, am ajuns la concluzia că de fapt trebuie făcut acest compromis, mai ales că în Codul Silvic scrie de mult, din 2015, la articolul 60 – asigurarea cu prioritate a lemnului de foc pentru populație”, a declarat Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, într-o conferință de presă susținută la Bistrița.

În acest context, oficialul a precizat că necesarul de lemn de foc pentru populație este de cinci ori mai mare și că nu poate fi asigurat doar din pădurile statului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button