BRAȘOV. Local din centrul orașului amendat cu 40.000 de lei, după ce a angajat „la negru” tineri din Republica Moldova
O societate comercială din Brașov a fost amendată cu 40.000 de lei, după ce s-a descoperit că avea printre angajați patru tineri din Republica Moldova care nu aveau drept de muncă în România.
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Braşov au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute un control pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini pe raza de competență. La acțiune au luat parte și agenți din cadrul Secției 1 Poliție Brașov și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
„Astfel, pe timpul desfăşurării acţiunii au fost depistaţi patru cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societatea comercială care deţine un local în centrul vechi al municipiului Braşov. Persoanele, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, sunt originare din Republica Moldova. Străinii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă”, se explică într-un comunicat remis de IGI.
Potrivit autorităților, societatea comercială nu a solicitat pentru tineri avize de muncă sau detașare, încălcând astfel prevederile OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României, fiind sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 40.000 lei.
Polițiștii continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.