Sănătate

BRAȘOV. S-au reactivat farmaciile anticaniculă. Lista completă

 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov le-au prezentat seniorilor, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pe Problemele Persoanelor Vârstnice de pe lângă Instituția Prefectului, sfaturile de respectat în vreme de caniculă. Ei au ţinut să le reamintească vârstnicilor că trebuie să se hidrateze cu apă, ceai, suc de fructe, iaurt, să nu bea băuturi alcoolice sau cu conţinut de cofeină, să mănânce legume şi fructe cu conţinut bogat de apă, să nu iasă pe stradă între 11.00 şi 18.00, să se îmbrace cu haine subţiri, de culoare deschisă, să se protejeze cu pălării şi să îşi ia şi medicamentele la timp. De asemenea, cei de la ISU le-au reamintit vârstnicilor şi că există o listă de farmacii din municipiu şi judeţ care asigură apă şi unde poate fi măsurată tensiunea gratuit, în vreme de caniculă.
Subprefectul Ciprian Băncilă a recomandat ca lista să fie afişată şi la cabinetele medicilor de familie, având în vedere că puţini dintre seniori sunt cei care accesează site-ul Prefecturii sau al Direcţiei de Sănătate Publică, pentru a vedea lista unităţilor farmaceutice.

LISTA FARMACIILOR DIN JUD. BRASOV

CARE ASIGURĂ POPULAȚIEI PE VREME DE CANICULĂ APĂ ȘI MĂSURAREA TENSIUNII

 

Nr. crt. Numele unitatii Apa Tensiom. Localitate Adresa Telefon/fax Persoana de contact
1 Almafarm + + Brasov Str. C.Bucuresti , nr. 59 0268/ 310.596 Soveja Loredana
2 Brafarm + + Brasov B-dul Garii, nr. 38 0368/ 460.954 Petrescu Cristina
3 Catena Corola + + Brasov Str. Branduselor, nr. 74 0268/ 310.028 Badea Cornelia
4 Catena Nina + + Brasov Str. Gospodarilor, nr. 1-3 0268/ 440.199 Buvnariu Diana
5 Catena Nina + + Brasov B-dul Victoriei , nr.1-3 0268/ 310.586 Suvaiala Silvia Andreea
6 Ecofarmacia Network + Brasov Str Crisului, nr. 18 (Magnolia) 0268/ 317.198 Gabudeanu Laura Georgiana
7 Ecofarmacia Network + Brasov Str. Iuliu Maniu, nr. 68 0268/ 547.198 Mititelu-Morus Vlad Andrei
8 Farmacia Astra + + Brasov Str. C. Bucuresti , nr. 104 0268/ 333.149 Panaitescu Valeria
9 Farmacia Thea + + Brasov B-dul Victoriei, nr. 10 0268/ 416.396 Trambitas Aurelia
10 Farmacia Triaj + + Brasov Str. Harmanului, nr. 67 0268/ 334.625 Gologan Maria
11 Farmacom 12 + + Brasov B-dul Valea Cetatii, nr. 15-19 0268/ 540.063 Deaconu Teodora
12 Farmacom 44 + + Brasov Str.Uranus, nr. 1, Compl. Astra 0268/ 332.143 Caprioara Adina Nicoleta
13 Gedeon Richter 1 + + Brasov Str. 13 Decembrie, nr. 115 0268/ 333.354 Sandru Mihaela Liana
14 Help-Net Farma 82 + + Brasov B-dul Grivitei, nr. 47 0368/ 457.332 Irimescu Alexandra Janina
15 Help-Net Farma 97 + + Brasov Str. Zorilor, nr. 5 0268/ 310.869 Neaga Elena Oana
16 Sensiblu 7 + Brasov Str. Republicii, nr. 15 0268/ 474.119 Marginean Mirela Simona
17 Sensiblu  20 + Brasov Str. Zizinului, nr.79 0368/ 460.120 Partene Mihaela
18 Terrapharm + + Brasov Str. Prunului, nr.9 0268/ 336.032 Petrisoru Carmen
19 Verofarm + Brasov Str. Stadionului, nr.3 0268/ 546.943 Pulbere Georgeta
20 Catena Nina + Codlea Str. Lunga, nr. 102 0268/ 251.455 Iacob Gabriela Gabriela
21 Mirafarm + + Codlea Str. Muntisor , nr. 5 0268/ 252.751 Zamfirescu Mirela Delia
22 Catena Asterfarm + + Fagaras B-dul Unirii, nr. 6B 0268/ 210.021 Blaj Marioara
23 Vitafarm + + Fagaras Str. Stejarului, bl. 32 0268/ 211.132 Comaniciu Mihai
24 Help – Net 163 + + Ghimbav Str. Morii, nr. 106 0368/ 401.128 Boldea Monica
25 Asclepyos + Predeal Intrarea  Garii , nr.1 0268/ 456.038 Nedelcu Marcela
26 Farmacia Alcmena + + Rasnov Str. Republicii, nr. 28 0268/ 231.592 Pop Adriana
27 Dhalia Farm + + Rupea Str. Republicii, nr. 110 0268/ 260.379 Rosca Marioara
28 Farmacia Precizia + + Sacele Str. Parcului, nr. 20 0268/ 276.224 Ene Gabriela Georgeta
29 Polenfarm + + Victoria Str. Pietii, bl. 18 0268/ 241.786 Baiulescu Gabriela Sanda
30 Imbur Farm + + Zarnesti Str. 1 Decembrie 1918, nr. 4 0268/ 223.127 Buricea Doina
31 Viola + Zarnesti Str. Mitropolit I. Metianu, nr. 3 0268/ 220.356 Andrei Lucia Constanta


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button