112
Atentat eșuat la Bruxelles
O explozie puternică s-a produs marţi seară în Gara Centrală şi în Piaţa Mare din Bruxelles, potrivit Reuters. Posibilul atentator a fost împuşcat de către poliţia belgiană, care a anunțat în rețeaua Twitter că incidentul a implicat un suspect care purta o centură cu exploziv, iar situația este sub control. Nu se știe dacă bărbatul împușcat este sau nu în viață, scrie Le Soir. 42 de români, care se aflau în acel moment în Piaţa Mare, au fost ţinuţi într-un restaurant pentru o perioadă scurtă de timp. În gară s-a creat panică, iar gara şi principala piaţă din oraş – Grand Place – au fost evacuate. Trenurile şi metroul au fost oprite. Nu sunt victime.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.