Politic

Sorin Grindeanu, atac la Sevil Shhaideh: „Nu a făcut nimic timp de 5 luni”. Toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării au fost demiși

 

Cu câteva minute în urmă, premierul Sorin Grindeanu a ținut o scurtă conferință de presă în care a lansat un atac dur la adresa ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh, anunțând totdată că a demis toți secretarii de stat din subordinea acesteia. 

„Sevil Shhaideh nu a făcut nimic timp de 5 luni pentru primari prin PNDL 2. Acum o lună și jumătate am avertizat-o. Am avertzizat-o și acum 2 zile. Pentru a înlătura orice urmă, am semnat azi ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general și secretarii generali adjuncți. De azi, Shhaideh nu mai poate semna nici un act în legătură cu PNDL”.

Apoi, Grindeanu și-a motiva decizia:

„Am făcut asta pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul. PNDL va continua, dar doar cu respectarea legii. O invit luni pe dna Shhaideh la o discuție să-mi explice stadiul programelor. Știu că este un om care, în final, va respecta legea”. 

Anunțul a venit cu doar două ore înainte de citirrea moțiunii de cenzură împotriva sa în Parlamentul României, la inițiativa conducerii PSD. 

Potrivit hotnews.ro, PNDL (precedat de un program similar, numit PNDI) este un program de investiții cu bani de la fondul de stat. Programul a fost folosit întotdeauna de partidul aflat la guvernare pentru a recompensa primarii loiali sau pentru a atrage primari de la alte partide. Încă de pe vremea guvernului Boc, acest program a fost aspru criticat de presă, societatea civilă, FMI și Banca Mondială pentru modul în care erau gestionați banii de la stat: alocări fără criterii, selecție arbitrară, lipsa evaluării privind eficiența chetuielilor etc. Practic, PNDL este unul dintre cele mai puternice instrumente prin care un guvern controlează politic teritoriul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button