Un BRAȘOVEAN are să-i plătească fiicei sale minore 20.000 de euro, după ce a agresat-o sexual
Brașoveanul acuzat că și-a abuzat sexual fiica, din vara anului 2014 și până în luna septembrie a următorului an, pe când fata avea mai puțin de 13 ani, a fost condamnat definitiv, astăzi, la patru ani de închisoare cu executare, din care va fi scăzută perioada petrecută în reținere și arest preventiv (de pe 9 mai 2016 – la zi).
De asemenea, inculpatul Sebastian – Cristinel Boroș va avea să-i plătească fiicei sale daune morale în valoare de 20.000 de euro. Judecătoria Zărnești îl condamnase pe bărbat la 4 ani de închisoare cu executare și îl obliga la plata sumei de 3.000 de euro, cu titlu de daune morale, dar sentința a fost atacată cu apel. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde magistrații au decis astăzi să mențină cei 4 ani de închisoare cu executare și să majoreze cuantumul daunelor morale la 20.000 de euro.
Conform unui comunicat remis de procurori, bărbatul „folosindu-se de autoritatea paternală care-i conferea influenţă asupra minorei, ori prin mijloace de recompensare, constând în cumpărarea de bunuri, a constrâns-o moral pe minoră să îl lase să o pipăie pe sâni şi în zona organelor genitale. Totodată, au existat şi două episoade în care BOROŞ SEBASTIAN – CRISTINEL a constrâns-o moral pe minora B.C. să îl masturbeze în dormitorul conjugal. Majoritatea episoadelor de agresiune sexuală s-au petrecut în dormitor, în timp ce în imobil se mai afla într-o cameră îndepărtată doar bunica maternă a persoanei vătămate”.
Dată fiind trauma prin care a trecut, minora ar fi devenit apatică şi nervoasă în ultimele trei luni ale anului 2015, iar de Crăciun, în timp ce părinţii ei se aflau în străinătate, să-şi petreacă acolo sărbătorile de iarnă, şi-ar fi provocat mai multe leziuni pe antebraţe, prin folosirea unui aparat de ras.
Conform raportului întocmit de un specialist psiholog din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, „se poate creiona profilul psihologic al unei preadolescente marcate de experiența traversată, de povara secretului apăsător şi sentimentele contradictorii izvorâte din aceste întâmplări. Tabloul simptomatologic creionează efecte posttraumatice specifice agresiunilor cu substrat sexual de intensitate subclinică, care tind să se neutralizeze prin intermediul mecanismelor de apărare specifice, de natură inconştientă”, după cum au informat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, după arestarea inculpatului.
Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:
Braşovean arestat pentru că şi-ar fi agresat sexual fiica în vârstă de 13 ani
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.