BRAȘOV. Ceferiștii greviști sunt cercetați disciplinar
Liderii Sindicatului CTF (Centralizare Telecomenzi Feroviare) Brașov acuză conducerea Sucursalei Regionale CF Braşov că a trecut la represalii față de salariații care au oprit lucrul în 22 martie, participând la protestul ce a avut loc în acea zi în aproape toată țara, ceferiștii fiind nemulțumiți de salarizare și de condițiile proaste de muncă. „Considerând probabil că şi-a îndeplinit 100% obligaţiile faţă de salariaţi, obligaţii asumate prin CCM sau impuse de legislaţia în vigoare, că a asigurat repaosul săptămânal salariaţilor, că a asigurat echipament individual de muncă, surse de apă potabilă, încălzire, iluminat etc, a dispus cercetarea disciplinară a salariaţilor care au încetat voluntar activitatea în data de 22 martie 2017, considerând că aceştia nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, uitând că nici ei nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de propriii salariaţi. Şi nu de ieri de azi, ci de ani de zile”, spune Georgel Petrache, liderul Sindicatului CTF Braşov.
El afirmă că, de fapt, conducerea Regionalei iniţiază o formă de represalii asupra salariaţilor care în ultimii ani au devenit tot mai vocali solicitându-şi drepturile prin acţiuni în instanţă sau făcând sesizări la Inspectoratele Teritoriale de Muncă, culminând probabil cu refuzul de semnare a actelor adiţionale la contractele individuale de muncă.
„La solicitarea membrilor de sindicat vom asigura asistenţa sindicală, atât pe durata cercetărilor disciplinare, cât şi în instanţă pentru contestarea eventualelor sancţiuni. Acţiunea Sucursalei RCF Braşov nu va rămâne fără răspuns din partea noastră. In fiecare zi de cercetare disciplinară se vor înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă un număr cel puţin egal de sesizări cu cel al numărului de membri de sindicat cercetaţi. Dacă salariaţii vor plăti pentru ceea ce SRCF Braşov consideră a fi neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, considerăm normal ca şi cei care nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de salariaţi să plătească”, a mai spus liderul sindical.
Citiți și:
Update. Ceferiștii BRAȘOVENI au ieșit ultimii din grevă
Update BRAŞOV. Haos în gară (VIDEO şi galerie FOTO)
UPDATE. GREVĂ LA CFR. În unele regionale, activitatea a fost reluată!!! La Brașov, încă nu!!!
GREVĂ la CFR!!! Trenuri oprite în gări!!! Şi Regionala Braşov participă la protest!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.