Şi-a bătut părinţii cu un ciocan, pe tată reuşind să-l omoare
Un tânăr în vârstă de 27 de ani şi-a atacat părinţii cu un ciocan, ieri după-amiază, pe tată omorându-l, iar pe mamă rânind-o grav, într-o locuinţă de pe strada Bogdan Vodă din Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş).
Cazul a fost sesizat prin 112, ca „agresiune”.
„Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului şi efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror”, a explicat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, conform infomm.ro.
Din primele informaţii, tânărul i-a lovit pe părinţi cu forţă, provocându-le leziuni grave la nivelul capului.
Suspectul este fiul cel mai mic al cuplului, dintre cei patru copii. El se întorsese în urmă cu jumătate de an din străinătate, unde fusese la muncă. În cursul acestei zile, o echipă de criminalişti se va deplasa la Sighetu Marmaţiei, pentru anchetă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.