112

BRAŞOV. Şapte autoturisme avariate, în două accidente

 

Doi minori au fost răniţi şi şapte autoturisme au fost avariate în două accidente rutiere produse ieri în municipiul Braşov.

Primul dintre evenimentele rutiere a avut loc pe Şoseaua Cristianului, în jurul orelor 13.00.

„Un conducător auto în vârstă de 30 de ani nu a păstrat o distanță suficiență în mers față de autoturismul care circula în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta, iar forța impactului a angrenat în coliziune alte două autoturisme ce circulau pe aceeași bandă, în același sens de mers (n.r. dinspre localitatea Cristian către centrul oraşului)”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.

În urma impacturilor, un minor de 15 ani, aflat în autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani, a fost rănit uşor, astfel că a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orelor 16.00, pe strada Uranus.

„Un conducător auto cu vârsta de 49 de ani nu a păstrat o distanță suficiență în mers față de autovehiculul care circula în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta, iar forța impactului a angrenat în coliziune un alt autoturism ce circula pe aceeași bandă, în același sens de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei minore de 17 ani, pasageră în cel de al doilea autoturism implicat în coliziune, care a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordări de îngrijiri medicale”, a detaliat reprezentanta IJP Braşov.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button