Miss Braşov 2017 a ajuns la cea de a treia ediţie!
„Atât un spectacol, cât şi un concurs pentru comunitatea braşoveană. Suntem de părere că Braşovul merită să fie reprezentat de o fată frumoasă, inteligentă şi un model pentru generaţia sa”, asta îşi propun organizatorii Miss Braşov, eveniment aflat la a treia ediţie. Gala finală a concursului este programată pentru data de 2 iunie, la Sala Patria.
Preselecţii în acest an vor avea loc pe 7 mai, la Coresi, începând cu orele 17.00. Înscrierile sunt în curs, până la această oră 70 de braşovence fiind trecute pe listă. Dar, potrivit organizatorilor, doritoatele se pot înscrie inclusiv pe 7 mai la scena din Coresi.
Ce îşi propune Miss Brasov? „Să educe noua generaţie într-un mod aparte, în pas cu moda şi cu noua generaţie. Asadar, norocoasele ce vor trece de etapa Preselecţiilor vor avea parte de mai bine de trei săptămâni de pregătiri, dezvoltare personala şi nu numai”, a răspuns organizatorul principal Alexandra Condur.
Cine va fi iâîn juriu? O agenţie de modelling naţională şi internaţională, ce a adescoperit, lansat şi promovat multe top modele şi vedete, Aura Anghel – consultant de imagine, Ana Maria Cornea – fashion designer şi pictor, Bianca Bucă – designer vestimentar şi jurnalist, Onelia Pescaru – jurnalist, Carmen Fulger – actriţă, regizor, scenarist, Ioana Bozga – cântăreaţă muzică populară, Anca Epuran – hairstylist.
Jurizarea preselecției oficiale se va realiză după următorul punctaj:
- Aspect fizic plăcut
- Înălțime peste
- Prezența scenică
- Fotogenie și telegenie
- Inteligență socială
- Altele
Câştigătoarele acestei ediţii vor avea posibilitatea unui contract cu agenţia de modelling implicată şi sejururi de două zile la un hotel din Poiana Braşov, pentru două persoane – spa, masaj, masa si masaj incluse, pe lângă participarea la cursuri de frumuseţe şi dezvoltare personală. Librăria Libris, partener al acestui show, oferă cărţi de dezvoltare personală.
Primăria Braşov este, de asemenea, partener al evenimentului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.