BRAȘOV. Etapele de Cupă Mondială de la Râșnov se țin în perioada…
La complexul olimpic de pe Valea Cărbunării vor avea loc și concursuri din Cupa Continentală de vară, atât la masculin, cât și la feminin
Federația Internațională de Schi a creionat calendarul pentru sezonul 2017-2018 în ceea ce privește săriturile cu schiurile, care va deveni oficial la conferința FIS programată în luna mai la Portoroz, în Slovenia.
Astfel, în ceea ce privește Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile, deschiderea va avea loc la Lillehammer, în Norvegia, pe 1 decembrie. Urmează apoi Hinterzarten (Germania), 16-17 decembrie, după care, în 6 și 7 ianuarie 2018, sportivele din elită se vor întrece la Râșnov, în județul Brașov. În continuare, urmează Sapporo și Zao, în Japonia, pentru ca, înainte de Jocurile Olimpice de la PyeongChang (Coreea de Sud), „caravana” să revină în Europa pentru întrecerile de la Lubno (Slovenia) și Hinzenbach (Austria). Sezonul se va încheia la Oslo, pe 11 martie.
De asemenea, la Râșnov se vor organiza și două etape din Cupa Continentală de vară la sărituri cu schiurile, atât la feminin, cât și la masculin, în intervalul 22-24 septembrie a.c.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.