Tranzacţiile cu acţiuni derulate la bursă, pe un trend descendent
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate, în această săptămână, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut cu 19,72%, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând la 173,66 milioane de lei, arată o analiză întocmită de Puls Capital.
În total, au fost realizate tranzacţii în valoare de 178,77 milioane lei. Practic, tranzacţiile cu produse structurate au însumat 4,29 milioane lei, cele cu obligaţiuni – 0,62 milioane lei, iar cele cu unităţi de fond – 0,20 milioane lei.
Cele mai importante schimburi au fost realizate pe titlurile Fondul Proprietatea (53,06 milioane lei), Banca Transilvania (40,83 milioane lei) şi Romgaz (16,05 milioane lei).
De altfel, indicii bursieri au avut evoluţii mixte cuprinse între -0,03% pe indicele BET-FI şi 1,80% pe indicele BET Plus. În perioada analizată, 41 de titluri au avut evoluţii pozitive, 11 – evoluţii stabile şi 24 – evoluţii negative.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.