„Sol” francez, primit la Primăria Brașov
Președintele Asociației franceze Mode H (festival dedicat persoanelor cu dizabilități), Alain Serieys, s-a aflat săptămâna aceasta la Brașov, ocazie cu care a prezentat Municipalității o scrisoare din partea primarului orașului Tours din Franța, localitate cu care Brașovul este înfrățit de 27 de ani. Însoțit de coregraful trupei brașovene Just Dance (care este formată din tineri cu dizabilități și dansatori profesioniști și care a participat la Mode H), Serieys a citit scrisoarea în cadrul unei întâlniri cu viceprimarul Costel Mihai, care a precizat că „înfrățirea dintre cele două orașe are o semnificație puternică pentru Brașov, întrucât este prima realizată după 1989”.
Viceprimarul a adăugat că speră ca în viitorul apropiat să aibă loc o vizită oficială între reprezentanții celor două localități, pentru a stabili o listă de priorități privind proiectele pe care le-ar putea dezvolta împreună.
„Este important să menținem mai mult decât un simplu parteneriat între cele două orașe. Aș vrea să vă asigur că din partea Municipiului Brașov există toată deschiderea pentru proiecte pe diverse domenii de activitate”, a precizat Costel Mihai.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.