BRAȘOV. Jandarmii vă așteaptă și astăzi!
Jandarmeria Română sărbătorește mâine 167 de ani de la înființarea instituției. Astfel, pe parcursul săptămânii care a precedat acest eveniment, și jadarmii brașoveni au pregătit diverse acțiuni prin care să-și evidențieze activitatea.
Manifestările au început cu activități educative la Școala Gimnazială nr. 13 din cartierul Tractorul, au urmat apoi concursuri sportive – minifotbal și înot, pentru ca vineri să fie sărbătoriți veteranii unității. Cu acest prilej, fostele cadre au fost primite cu onoare de către conducerea instituției, prezentându-li-se dotarea cea mai actuală a Jandarmeriei și misiunile jandarmilor din zilele noastre.
De menționat este și că vineri, 35 de jandarmi brașoveni s-au implicat, alături de alți aproape 400 de volentari, în campania „Creștem România împreună” organizat de Primăria Șercaia și Consiliul Județean Brașov. Astfel, au fost plantați aproximativ 40.000 salcâmi între localitățile Șercaia și Hălmeag.
Astăzi, jandarmii vă așteaptă pe platforma Coresi, la Ziua porților deschise, fiind amenajate ateliere cu prezentare de tehnică. De asemenea, celor prezenți le sunt arătate exerciții demonstrative de autotapărare și intervenție, precum și exerciții cu ajutorul câinilor de serviciu.
„Cu această ocazie, turiștii și brașovenii, indiferent de vârstă, pot vedea logistica Jandarmeriei Brașov, precum și ținutele și echipamentepe pe care jandarmii le folosesc în misiuni. De asemenea, pot adresa jandarmilor întrebări pe teme specifice. Luni, 3 aprilie, chiar de Ziua Jandarmeriei Române, este rezervată în special copiilor, fiind organizată Ziua porților deschise cu dedicație, având sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, și nu în ultimul rând, avem Cupa presei la tir, ocazie cu care colegii din mass-media locală au posibilitatea să își etaleze abilitățile de buni trăgători, de această dată fizic, și nu doar cu cuvintele. Participanții vor executa ședințe de tragere cu pistolul Glock și cu pușca semiautomată cu lunetă (PSL). După această sesiune, va avea loc și o ședință festivă, cu cadrele unității, când acei jandarmi care s-au evidențiat în misiuni vor fi recompensați prin avandare în grad și conferirea de diplome și plachete onorifice, pe lângă multe mulțumiri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, maior Ciprian Aldea.
Foto: Arhiva Jandarmeria Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.