Politic

[ViDEO] BRAŞOV. Copiii din Prejmer cu rezultate excelente la învăţătură şi la concursurile sportive ar putea fi premiaţi dacă…

 

Consilierul local din partea PMP la Prejmer, Cătălin Popa, a anunţat într-o conferinţă de presă susţinută astăzi că a depus la Primăria comunei documentele pentru iniţierea unui Proiect de Hotărâre cu privire la acordarea de premii copiilor din Prejmer care au avut performanţă la diverse discipline, inclusiv sportive (la nivel județean, național sau internațional). Astfel, ar urma să fie premiaţi atât elevii care au rezultate deosebite (premiul I, II, III sau medalii: aur, argint, bronz), cât şi îndrumătorii acestora spre calificativele respective. 

„Consider că este necesară încurajarea copiilor talentaţi sau cu rezultate deosebite la învățătură care, în ultimii ani, au adus cinste comunei Prejmer. Totodată, vrem să îi încurajăm şi pe profesorii şi antrenorii care îi pregătesc pe copii. Noi, consilierii locali din opoziție la nivel local (PSD-PMP-ALDE), şapte la număr, dorim ca prin această inițiativă să susținem, să dezvoltăm şi promovăm valorile şi talentele din comuna noastră, dar şi activitățile cu impact pozitiv care contribuie la viitorul comunei Prejmer”, a declarat Cătălin Popa. 

Dacă va primi aviz favorabil, ar fi pentru prima oară, în ultimii 27 de ani, când va fi aprobat un proiect iniţiat de un consilier local, potrivit unor surse din interiorul Consiliul Local Prejmer. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button