BRAȘOV. Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi vânt puternic în vestul, centrul (inclusiv cea mai mare parte din județul Brașov) şi nordul ţării, respectiv de ninsori viscolite în zona montană înaltă, valabilă până duminică seara.
Potrivit meteorologilor, în perioada 18 martie, ora 18:00 – 19 martie, ora 20:00, în vestul, centrul şi nordul ţării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, se vor semnala local. Vor fi cantităţi de apă de peste 15 – 20 l/mp şi, izolat, 25 – 30 l/mp.
În zona Munţilor Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali, Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 40 – 50 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 60 – 70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.