Românii dau peste 40% din venituri pe facturile la utilități
România se situează pe locul al doilea în clasamentul familiilor din Uniunea Europeană care cheltuie mai mult 40% din venituri pentru asigurarea locuinței cu utilități (electricitate, gaze, încălzire, apă și canalizare). Aproape 16% dintre familiile din România depășesc pragul critic menționat, stabilit de Eurostat, ca reper pentru costurile legate de locuință „considerate ca o povară excesivă”. În medie, 11% din familiile din UE cheltuie peste pragul critic. Grecii au cele mai mari cheltuieli, aproape 41% dintre ei depășesc pragul critic de 40% din venituri, iar 15,6 % dintre germani și 15,1 dintre danezi depășesc, de asemeni, proporția critică din venituri, potrivit unui comunicat emis de Eurostat.
Cel mai bine o duc cetățenii din Malta (doar 1,1% au cheltuieli peste prag), Cipru (3,9%), Irlanda (4,6) și Finlanda (4,9%), potrivit celor mai recente date Eurostat, datând din noiembrie 2015. „O locuință decentă, la un preț accesibil și într-un mediu sigur reprezintă o necesitate și un drept fundamental. Satisfacerea acestei necesități ar putea reduce sărăcia și excluziunea socială, însă continuă să fie o problemă considerabilă într-o serie de țări europene”, spune un raport Eurostat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.