Expres

BRAŞOVENII sunt invitaţi la dezbaterea proiectului de buget al municipiului

 

Braşovenii sunt invitaţi să participe mâine, începând cu orele 14.00, la sediul Primăriei Braşov (în sala de ședințe a Consiliului Local Brașov), la dezbaterea proiectului de buget al Municipiului Braşov pe anul 2017.

Dezbaterea cu cetăţenii vine după ce în cursul acestei săptămâni au fost parcurse mai multe etape privind dezbaterea publică a proiectului, pe diverse componente.

„Am avut întâlniri cu unitățile de învățământ, unde s-a discutat atât bugetul fiecăreia dintre ele, cât și sumele care sunt necesare pentru investiții la acest capitol, cu instituțiile de cultură și fondurile alocate pentru evenimentele culturale din Brașov, investiții în general, și cu societățile subordonate”, a precizat viceprimarul Costel Mihai.

Bugetul a fost discutat şi în cadrul Comisie Economice a Consiliului Local, dar și cu fiecare serviciu și instituție aflate în subordine.

Bugetul municipiului va fi supus aprobării în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din această lună, care ar urma să aibă loc chiar săptămâna viitoare, potrivit viceprimarului Costel Mihai.

Bugetul total general al Brașovului este în cuantum de 764.531.910 lei, din care bugetul local este de 702.262.690 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button