Expres

BRAȘOV. După nouă ani, s-a reluat iniţiativa construirii unei săli de sport la Metrom

 

După nouă ani de la începerea, apoi abandonarea lucrărilor la sala de sport de la „Metrom”, unde urma să fie amenajat (de către Ministerul Educaţiei) un campus şcolar, autorităţile repun în actualitate ideea de a construi sala respectivă.
Primăria Braşov a eliberat recent certificatul de urbanism, în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru reluarea lucrărilor de amenajare a sălii de sport de la Stadionul Metrom.

Dar, înainte de reluarea lucrărilor, trebuie verificată starea a ceea ce s-a construit în 2008 din sală.
„După aprobarea bugetului, vrem să scoatem la licitație o expertiză tehnică pentru a verifica starea structurii construite prin proiectul finanțat de Ministerul educației și un SF (n.r. studiu de fezabilitate), iar în funcție de aceasta să scoatem la licitaţie, eventual, și execuția unei săli de sport, unde terenul va avea dimensiuni competiționale (teren de hadbal standard pentru copii și juniori, sala urmând să fie puțin mai mică decât cea de la Școala 11) și a unor vestiare pentru Stadionul Metrom”, a precizat Emilian Cernica, director Direcția de Sport și Tineret.

Campusul şcolar pe care Ministerul Educaţiei îl avea în plan urma să fie amplasat în zona Stadionului Municipal, dar s-a constatat că terenul este mlăştinos şi nu se poate construi pe el. Astfel, s-a ajuns la ideea de a amenaja campusul la „Metrom”, după ce stadionul a intrat în proprietatea Primăriei. În toamna anului 2008 au început lucrările la sala de sport, dar proiectul a fost abandonat în scurt timp de Ministerul Educaţiei, care avea de suportat 80% din valoarea investiţiei.

Campusul rămas la nivel de intenţie ar fi trebuit să aibă o clădire pentru cursuri (cu 24 de săli de clasă), sala de sport acoperită, un cămin pentru cazarea sportivilor, două corpuri (pentru scrimă, gimnastică şi box), o cantină, un bloc de garsoniere pentru profesori şi un cabinet medical şi un centru de refacere a sportivilor. Investiţia fusese estimată, în 2008, la 75 milioane de lei, din care 80% trebuia suportat de Minister, iar diferenţa din bugetul local.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button