Politic

BRAŞOV. Se ascut săbiile între parlamentarii noştri. Amendamentele pe tema aeroportului, respinse în Parlament. De ce?

 

Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, ministru al Tineretului şi Transporturilor, a transmis cu câteva minute în urmă un mesaj către braşoveni, în care anunţă că toate amendamentele depuse de parlamentarii braşoveni PNL, UDMR şi USD, au fost respinse în Parlament. De ce?

De menţionat este că amendamentele au fost susţinute, totuşi, de parlamentarii braşoveni, toţi votând „pentru”.

Marius Dunca ne asigură că multdiscutata construcție a Aeroportului Brașov „este o prioritate pentru PSD și, mai ales, pentru parlamentarii social-democrați brașoveni. Amendamentele depuse de către deputații PNL sau UDMR au fost respinse, în cadrul Plenului reunit al Senatului și al Camerei Deputaților, deoarece ele nu respectă nici o prevedere legală”.

Dunca a subliniat că bugetul de stat nu este la discreţia nici unui parlamentar. Alocările bugetare pentru realizarea anumitor obiective de investiții se fac în baza proiectelor depuse de către autoritățile locale. Până în acest moment, nici Consiliul Județean Brașov și nici altcineva, nu a depus vreun proiect referitor la aeroport, care să întrunească condițiile legale la Ministerul Finanțelor Publice sau la un alt minister”.

În încheiere, social-democratul Dunca are o recomandare către toţi parlamentarii:  „Să renunțe la discursurile populiste și să facă ceea ce trebuie, în conformitate cu prevederile legale. Cu toții ne dorim aeroport. De ce Consiliul Județean nu respectă pașii legali pentru a face aeroportul? Nu mai induceți în eroare brașovenii! Pentru a face aeroport trebuie făcute anumite demersuri, demersuri comunicate domnului Veștea și de care au cunoștință toți parlamentarii”

În final, preşedintele interimar PSD ne lămureşte: „Bugetul de Stat nu stă în pixul parlamentarilor, care să aloce bani după propria voință. Haideți să respectăm legea și să facem lucrurile cum trebuie!”

citeşte şi

Update. Deputatul braşovean Gabriel Andronache îi acuză pe social-democraţi că nu vor să dea bani pentru Aeroportul Ghimbav


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button