Expres

Update. Buget pentru autostrada Comarnic-BRAŞOV, dar la capitolul „diverse”

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a prevăzut în buget atât sumele pentru realizarea proiectelor aflate în pregătire precum autostrăzile Comarnic – Braşov şi Târgu Mureş – Iaşi, cât şi cele pentru proiecte în derulare, precum centura Bucureştiului, se arată într-un comunicat de presă citat de „Bursa”. Reacţia vine după ce în presă au apărut informaţii că Ministerul Transporturilor a scos de pe lista priorităţilor unele lucrări de infrastructură, precum autostrăzile Comarnic-Braşov şi Târgu Mureş – Iaşi.
La sediul CNAIR Central a avut loc ieri întâlnirea între Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă şi reprezentanţii direcţiilor regionale. În cadrul întâlnirii au fost discutate obiectivele companiei şi s-a subliniat faptul că prin proiectul legii bugetului de stat, în anul 2017, sunt asigurate sursele de finanţare pentru toate proiectele cuprinse în actualul Program de Guvernare.
„Pentru proiectele aflate în faza de execuţie, prioritare pentru companie, CNAIR a prevăzut în buget sumele necesare realizării acestora distinct la anexele cod 3/24/29. Pentru proiectele în pregătire (tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani) sumele se regăsesc la Poziţia C Alte cheltuieli de investiţii litera c. Acestea cuprind, potrivit legii finanţelor publice, cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege”, se arată în comunicat.

Esenţa rămâne aceeaşi: tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, soluţia pentru a elimina cozile de maşini de pe DN1, nu este o prioritate, ci apare la capitolul „Alte cheltuieli de investiţii”, ca proiect în pregătire.

La întâlnirea menţionată s-a subliniat faptul că, pentru realizarea obiectivelor de infrastructură prevăzute în planul de guvernare, este necesar ca proiectele în lucru să fie monitorizate, activitatea să fie transparentizată, iar soluţiile să fie ferme şi rapid adoptate. „Cer, atât directorului general al CNAIR, cât şi directorilor regionali, o monitorizare permanentă a lucrărilor din teren şi nu din birou, pentru a preveni eventualele blocaje”, a spus, la finalul întâlnirii, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
În perioada imediat următoare, după aprobarea bugetului, compania va prezenta detaliat stadiul proiectelor. 

Citiţi şi:

Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control pe autostrada Comarnic-Brașov

Construirea autostrăzii Comarnic-BRAŞOV nu este trecută la capitolul priorități pentru 2017


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button