Sport

BRAȘOV. „Stegarii” au efectuat primul antrenament în cantonamentul din Poiana Brașov. Doi jucători U21, singurele noutăți. Țălnar vrea întăriri, dar e încurcat de situația financiară

  • cantonament.jpg
 

„Stegarii” au urcat astăzi în Poiana Brașov, unde efectuează cantonamentul montan din această iarnă. Mâine, vineri și sâmbătă jucătorii vor avea parte de câte trei antrenamente pe zi. Duminică este programat un meci amical, numele adversarului și locația urmând să fie anunțate ulterior. Apoi, luni marți și miercuri, antrenorul Cornel Țălnar va conduce din nou câte trei ședințe de pregătire.

În lotul „stegar” au fost incluși Cosmin Cristil (fundaș central) și Ionuț Tripșa (mijlocaș).

„Ambii sunt jucători sub 21 de ani şi au fost aduşi pentru a acoperi golurile lăsate de plecările lui Răsdan şi Săftescu. Răchişan va fi şi el alături de noi la câteva antrenamente. Este clar că mai avem nevoie de întăriri, am mai spus-o deja, avem în vedere câţiva jucători care să crească substanţial valoarea lotului, dar putem discuta concret atunci când lucrurile vor fi clare la nivel administrativ”, a declarat Ţălnar.

Fundașul central Mihai Leca a fost învoit câteva zile, el urmând să susțină probe de joc la o echipă din Țara Galilor.

Lotul „stegarilor” pentru cantonamentul din Poiana Brașov este: Florin Iacob, Bogdan Căucă, Vlad Ignat – portari; Robert Băjan, Andrei Poverlovici, Ioan Șerban, Cătălin Stan, Alexandru Vagner, Daniel Ciobanu, Cosmin Cristil – fundași; Iulian Popa, Lucian Goge, Vlad Munteanu, Laurențiu Manole, Paul Iacob, Robert Răducan, Ionuţ Tripşa, Ștefan Grigorie – mijlocași; Sergiu Istrati, Sabrin Sburlea – atacanți.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button