Economic

CCR a amânat pronunțarea pe sesizarea referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni

 

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, să amâne, până pe 7 februarie 2017, pronunțarea în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni. Valer Dorneanu, președintele CCR, a explicat că a luat această hotărâre pentru că dorește „examinarea mai adâncă a problematicii”.

Anul trecut, Guvernul Cioloș a contestat la Curtea Constituțională proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării. „Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei”, a arătat Dacian Cioloș.

Proiectul privind conversia creditelor a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie 2016.

Citiți și: 

Guvernul contestă legea conversiei creditelor în franci elveţieni la Curtea Constituţională


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button